Prevenția și tratamentul complicațiilor piciorului în diabetul zaharat cu ajutorul podiatriei

02.12.2021





Diabetul zaharat este o boală cronică, care poate provoca la nivelul piciorului complicaţii la fel de serioase ca și cancerul, în sensul că aceste complicaţii sunt invalidante și cresc rata mortalităţii în rândul acestor persoane.

Diabetul zaharat – o epidemie la nivel global

Având în vedere prevalența acestei maladii, asistăm la o adevărată epidemie de diabet zaharat, la nivel mondial. Cele mai recente date ale Federației Internaționale de Diabet (IDF), din 2019, ne arată că există 463 de milioane de persoane1, cu vârsta cuprinsă între 20 și 79 de ani, ce suferă de această afecțiune. Previziunile specialiștilor indică faptul că, în anul 2045, numărul persoanelor cu diabet va ajunge la 700 de milioane2.

Situația la nivelul continentelor arată discrepanțe notabile. Din cele 463 de milioane de persoane cu diabet, cei mai mulţi dintre aceştia se află în Asia și Europa. Continentul asiatic înregistrează un număr de 251 de milioane de persoane cu diabet, ceea ce înseamnă 54.2% din numărul total de cazuri. Europa este a doua regiune ca și număr de persoane cu diabet înregistrate oficial – 59 de milioane în 2019 – însumând 12.7% din numărul total de cazuri.

Rata mortalităţii la persoanele cu diabet este ridicată datorită, în principal, complicaţiilor specifice diabetului zaharat, precum neuropatia diabetică, piciorul diabetic şi boala cardiovasculară, şi nu bolii în sine. Se estimează că, în anul 2017, 4.2 milioane de persoane au decedat din cauza diabetului zaharat3 şi a complicaţiilor asociate.

Complicaţiile asociate diabetului zaharat

Printre cele mai des întâlnite complicaţii critice cauzate de diabetul zaharat se numără neuropatia diabetică, boala arterială periferică, nefropatia, boala cardiovasculară, retinopatia şi boala cerebrovasculară.

Dintre acestea, boala cardiovasculară şi neuropatia diabetică sunt cele mai periculoase, deoarece sunt un factor ce influenţează semnificativ rata mortalităţii la persoanele cu diabet zaharat. Spre exemplu, prevalenţa bolilor cardiovasculare aterosclerotice la aceste persoane este de 2-3 ori mai mare decât în cazul persoanelor sănătoase. Mai mult decât atât, la 80% dintre persoanele cu diabet zaharat bolile cardiovasculare aterosclerotice reprezintă cauza principală a mortalităţii4.

Neuropatia diabetică este o altă consecinţă severă a diabetului zaharat. Această complicaţie afectează fibrele nervoase mici, în special de la nivelul picioarelor, şi conduce la pierderea sensibilităţilor (tactilă, vibratorie, termică și dureroasă). Statisticile arată că 60-70% dintre persoanele cu diabet zaharat vor dezvolta neuropatie periferică sau îşi vor pierde sensibilitatea, la nivelul membrelor inferioare.

Neuropatia diabetică reprezintă un factor de risc major pentru apariţia ulceraţiilor, iar în conjunctură cu prezenţa bolii arteriale periferice, completează tabloul specific piciorului diabetic. Persoanele cu picior diabetic şi un istoric de ulceraţii au o rată de mortalitate cu 47% mai mare în următorii 10 ani decât persoanele cu diabet zaharat dar care nu au aceste complicaţii5.

Diabetul zaharat şi complicaţiile asociate - situația în România

Conform studiului PREDATORR, ţara noastră înregistrează un număr semnificativ de cazuri de diabet zaharat – 1.750.000 de adulţi6, având vârsta cuprinsă între 20-79 de ani. Astfel, România se află printre ţările din Europa cu cea mai mare prevalenţă a acestei boli cronice. Mai mult decât atât, studiul mai arată faptul că în jur de 2.5 milioane de persoane se află în faza de prediabet.

Referitor la complicaţiile asociate diabetului zaharat, rezultatele unui amplu studiu care a inclus peste 21.000 de pacienți cu diabet zaharat, care au completat un chestionar validat de calitate a vieții privind neuropatia diabetică (Chestionarul Norfolk), au arătat că prevalența neuropatiei diabetice este de 67%7. Rezultatele aceluiași studiu au relevat o prevalență de 15% a ulcerațiilor și de 4% a amputațiilor.

Amputaţiile de la nivelul membrelor inferioare cauzate de diabetul zaharat sunt o povară imensă pentru pacienți, pentru familiile acestora, pentru sistemul medical și pentru societate atât din punct de vedere social, cât și economic. Din păcate, estimările specialiştilor arată că, în România, la fiecare 22 de minute, se pierde un picior din cauza diabetului8.

Rolul podiatriei şi a podiatrului în diabetul zaharat

Pe lângă numeroasele domenii în care podiatria are o contribuţie majoră, precum podiatria pediatrică şi sportivă, biomecanică podiatrică, podiatrie dermatologică sau podiatrie juridică (criminalistică), această ştiinţă de îngrijire medicală a piciorului joacă un rol activ şi în managementul diabetului zaharat.

Ghidurile internaţionale recomandă introducerea podiatrului în echipa multidisciplinară de îngrijire a piciorului diabetic pentru a reduce numărul amputaţiilor. Podiatrul este profesionistul din domeniul sănătăţii fără de care tratamentul piciorului diabetic nu ar avea succes.

Podiatrul este profesionistul medical, înalt specializat, instruit pentru a diagnostica, trata, reabilita și preveni bolile și complicațiile care afectează picioarele, gleznele și membrele inferioare în general. Această profesie necesită un nivel superior de educație medicală, astfel că este nevoie de studii universitare pentru a o practica.

Podiatrul are dreptul de a prescrie, de a diagnostica, de a recomanda investigaţii suplimentare la alt medic, face parte din echipa multidisciplinară, are acces sau poate participa la cercetări ştiinţifice, îşi desfăşoară activitatea pe bază de dovezi ştiinţifice şi respectă codul eticii medicale.

O abordare multidisciplinară a piciorului diabetic poate reduce cu până la 85% rata de amputaţii asociate diabetului zaharat9, conform recomandărilor de îngrijire ale piciorului diabetic promovate de către Federaţia Internaţională de Diabet.

Îngrijirea podiatrică în rândul persoanele a devenit o necesitate. Studiile de specialitate demonstrează faptul că prezenţa unui podiatru în echipa multidisciplinară de îngrijire a piciorului diabetic reduce numărul de amputaţii, scade rata mortalităţii şi, implicit, creşte calitatea vieţii în rândul acestor persoane.

 

Surse bibliografice:

1, 2, 3, 9 International Diabetes Federation. IDF Diabetes Atlas, 9th edition. Brussels, Belgium: 2019.

4 Braunwald E, Zippes DP, Libby P - Heart Disease. A Textbook of Cardiovascular Medicine, 6th edition, 2001.

5 Iversen MM, Tell GS, Riise T, Hanestad BR, Østbye T, Graue M, Midthjell K. History of foot ulcer increases mortality among individuals with diabetes: ten-year follow-up of the Nord-Trøndelag Health Study, Norway. Diabetes Care. 2009 Dec;32(12):2193-9.

6 Moţa M, Popa SG, Moţa E, Mitrea A, Catrinoiu D, Cheta DM, Guja C, Hâncu N, Ionescu-Tîrgovişte C, Lichiardopol R, Mihai BM, Popa AR, Zetu C, Bala CG, Roman G, Serafinceanu C, Şerban V, Timar R, Vereşiu IA, Vlad AR. Prevalence of diabetes mellitus and prediabetes in the adult Romanian population: PREDATORR study. 2015

7 Veresiu, AI., Bondor, CI., Florea, B., Vinik, EJ., Vinik, AI., Gâvan, NA., (2015), Detection of undisclosed neuropathy and assessment of its impact on quality of life: a survey in 25,000 Romanian patients with diabetes. Journal of Diabetes and its Complications 29 (2015): 644-649

8 Veresiu I A et al. Diabetes Res Clin Pract.. 2015 Aug;109(2):293-8