Un studiu recent arată că anemia (deficit de globule roșii din sânge) este des întâlnită la persoanele cu diabet zaharat1. În cazul persoanelor cu picior diabetic și ulcerații, a fost raportată o rată mai mare de anemie față de cei cu diabet zaharat dar care nu au complicații la nivelul picioarelor2.
Prezența anemiei la persoanele cu picior diabetic și ulcerații nu este o veste bună. Pe lângă faptul că aceste persoane pot avea o microcirculație sanguină afectată la nivelul picioarelor, din cauza diabetului zaharat, anemia poate contribui la înrăutățirea situației. Astfel, ulcerațiile se vor vindeca foarte greu, ceea ce poate crește riscul de amputare și mortalitate.
Studiul a arătat că rata ponderată a prevalenței anemiei a fost de 49.5% în rândul celor cu picior diabetic și ulcerații ușoare spre moderate, respectiv de 73% la cei cu picior diabetic și ulcerații severe3.
Cercetarea a mai demonstrat că prezența anemiei este asociată cu o rată mare de ulcerații care nu se vindecă, risc ridicat de amputație și mortalitate4.
Asocierea dintre anemie și ulcerațiile piciorului diabetic este importantă atât pentru cercetători și medici, cât și pentru pacienți. Este important să se determine dacă prezența anemiei în rândul persoanelor cu diabet zaharat este un predictor direct al riscului de amputație și moarte sau dacă este un factor independent.
Cercetătorii au arătat că există o asociere clară între prezența anemiei și ulcerațiile piciorului diabetic, cât și între severitatea anemiei și severitatea acestor ulcerații5. Altfel spus, cu cât anemia este mai severă, cu atât ulcerațiile sunt mai severe. Mai mult decât atât, anemia poate fi un predictor al amputației și mortalității în rândul acestor persoane.
Acest studiu a adunat informații din 15 cercetări medicale publicate în bazele de date Medline, Embase, Scopus, CINAHL, Cochrane Library și Google Schoolar. Acestea au cuprins un total de 2.985 de persoane cu diabet și/sau picior diabetic cu ulcerații.
Referințe bibliografice:
1, 2, 3, 4, 5 Yammine K., Hayek, F., Assi C. Is there an association between anemia and diabetic foot ulcers? A systematic review and meta-analysis. Wound Repair Regen. 2021 Feb 16.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/33591644/ [accesat online, 25.02.2021]