Piciorul diabetic este cea mai invalidantă și costisitoare complicație a diabetului zaharat. Tratamentul piciorului diabetic reprezintă 15-25% din totalul cheltuielilor sistemului de sănătate alocate diabetului zaharat. Mai mult decât atât, managementul acestei complicații critice a diabetului zaharat reprezintă o provocare din cauza spectrului larg de complicaţii care contribuie la creşterea riscului de amputaţii la nivelul membrelor inferioare.
O altă statistică îngrijorătoare ne arată că undeva în lume, la fiecare 20 de secunde, un picior este amputat din cauza diabetului (4.320 amputaţii pe zi la nivel mondial!)1. În România, specialiştii estimează că aproape la fiecare oră are loc o amputaţie în rândul persoanelor cu diabet, cu o medie de 14 de amputaţii pe zi (aprox. 5.040 amputaţii în fiecare lună, în România)!2
În acest context dur al numărului ridicat de amputații asociate diabetului, Asociația de Podiatrie desfășoară în data de 28 ianuarie 2021 conferința-dezbatere "Piciorul Diabetic și Amputațiile: Spune STOP! Acționează ACUM!", transmisă exclusiv online.
Experți la nivel național și internațional în managementul piciorului diabetic vor participa la această conferință cu scopul de a găsi soluții pentru dezvoltarea de politici publice eficiente care să contribuie la reducerea numărului de amputații.
Agenda conferinței, care cuprinde și lista speakerilor invitați, se găsește în atașamentul de mai jos.
Această conferință-dezbatere este dedicată tuturor factorilor de decizie implicați în problematica piciorului diabetic: profesioniști în domeniul medical, pacienți cu diabet, asociații de pacienți, publicul larg, autorități din domeniul sănătății și reprezentanți media.
Vă așteptăm cu drag la conferință, în data de 28 ianuarie 2021, începând cu ora 12! Participarea este gratuită. Află mai multe detalii la link-ul de mai jos:
Referințe:
1 Boulton et al, Lancet 2005;366:1549
2 Conform Conf. Dr. Ioan Vereșiu, președintele Asociației de Podiatrie