A fost publicată cartea “The Foot in Diabetes”, a cincea ediție, de Prof. Andrew Boulton

04.05.2020





Piciorul diabetic este o complicație critică a diabetului zaharat cu majore implicații sociale și economice. Îngrijirea piciorului diabetic este într-o continuă evoluție, iar actualizarea și aprofundarea acestor cunoștințe devine, astfel, vitală pentru toate categoriile de profesioniști din domeniul sănătății (diabetologi, medici de familie, podiatri, asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți, chirurgi și cercetători) care se ocupă de persoanele cu diabet zaharat.

În acest sens, vă informăm că a fost publicată cartea “The Foot in Diabetes”, a cărui autor principal este Prof. Andrew Boulton, președintele Federației Internaționale de Diabet (IDF) și un susținător activ al Asociației de Podiatrie.

“The Foot in Diabetes” se află la cea de-a cincea ediție, după ce a fost actualizată în mod regulat, datorită introducerii de noi tehnologii, cum ar fi terapia cu vid sau utilizarea hormonilor și a factorilor de creștere în vindecarea rănilor de la nivelul piciorului.

Ediția complet revizuită și actualizată a acestei cărți abordează toate problemele referitoare la piciorul diabetic, complicație extrem de critică și invalidantă a diabetului zaharat, cu un accent asupra aspectelor practice în îngrijire și management.

Toate capitolele au fost complet revizuite și actualizate, cu noi capitole introduse pentru a acoperi progresele înregistrate în ultimii ani. Această carte prezintă mai mulți contribuitori internaționali, oferindu-i o relevanță mai mare decât înainte.

Printre aceștia se află și Norina Alinta Gâvan, fondator și președinte de onoare al Asociației de Podiatrie, împreună cu Cosmina Bondor, șef de lucări la Disciplina de Informatică Medicală și Biostatistică la UMF Cluj, care au contribuit cu un capitol despre situația piciorului diabetic în România și Europa.

În anii 1980 - 1990, Prof. Andrew Boulton a fost printre inițiatorii abordării multidisciplinare a îngrijirii piciorului diabetic, în vederea reducerii numărului de amputații. Mai mult, Grupul de Studiu pentru Piciorul Diabetic (DFSG) din cadrul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD) s-a constituit în 1998 datorită activității sale și a acțiunilor de conștientizare a problematicii piciorului diabetic.