www.picioruldiabetic.ro - Un nou proiect al Asociației de Podiatrie, dedicat acestei complicații critice și invalidante a diabetului zaharat.
Am construit acest site cu scopul de a informa și educa, corect și la timp, pe toți cei care, pe parcursul vieții lor, pot să vină în contact cu această afecțiune foarte serioasă. Ne adresăm tuturor persoanelor cu diabet zaharat, familiilor și prietenilor acestora, tuturor profesioniștilor din domeniul sănătății (medici, asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți, farmaciști, viitori podiatri), cât și tuturor celor care sunt interesați de sănătate în general, și de sănătatea piciorului, în special.
Dacă ești una dintre miile de persoanele cu diabet zaharat, suntem aici pentru tine să îți aducem informații despre cum poți preveni apariția leziunilor la nivelul piciorului!
Dacă ești un profesionist din domeniul sănătății, un membru activ al echipei multidisciplinare de îngrijire a persoanelor cu diabet zaharat, acest site îți oferă noutăți și resurse în domeniul podiatriei pentru managementul eficient al acestei afecțiuni cronice și degenerative, care are implicații sociale și economice majore.
Informația înseamnă putere în mâinile persoanei care acționează! Informează-te! Numai așa îți poți aduce contribuția la prevenirea ulcerațiilor și reducerea numărului de amputații în rândul persoanelor cu diabet zaharat.
Poți să accesezi acest site la link-ul de mai jos: