Congresul Naţional de Podiatrie 2019, cu participare internaţională, care a avut loc în perioada 13-15 iunie, la București, a reunit două sute de cadre medicale de specialitate (medici, asistenţi medicali şi fiziokinetoterapeuţi). Congresul a adus în atenția participanților impactul pe care podiatrul îl are în prevenirea, diagnosticarea și abordarea terapeutică a diverselor patologii de la nivelul piciorului.
Podiatrul, ca profesionist recunoscut în domeniul sănătății, este un element cheie al echipei multidisciplinare de îngrijire a persoanelor cu diabet zaharat, deoarece oferă îngrijire medicală specifică problemelor de la nivelul picioarelor, cu scopul prevenirii amputațiilor.
Vă invităm să urmăriți prezentarea post-eveniment atașată acestei știri.