Congresul Național de Podiatrie 2019 – încă un pas reușit pentru dezvoltarea podiatriei în România

09.07.2019





A treia ediție a Congresului Național de Podiatrie, cu participare internațională, a reunit profesioniști din domeniul sănătății, medici, asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți, care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu probleme de picior în general și, în special, a persoanelor cu diabet zaharat și care au complicații la nivelul piciorului.

Manifestarea științifică a debutat cu Conferinta-dezbatere “Provocările și perspectivele implementării profesiei de podiatru în România”. După reușita din luna decembrie 2018, când Ministerul Muncii și Justiției Sociale a dat aviz favorabil introducerii profesiei de podiatru în Clasificarea Ocupațiilor din România, eforturile Asociației de Podiatrie se canalizează acum spre dezvoltarea unor programe de învățământ superior în podiatrie. Împreună cu cadrele universitare de la UMF “Iuliu Hațieganu” s-a lucrat la documentația necesară inițierii unui program de master în podiatrie, care să poată fi accesat de medici licențiați, asistenți medicali licențiați și fiziokinetoterapeuți licențiați. Planurile de viitor includ și dezvoltarea unui program de tip licență în podiatrie.

Lectori de prestigiu la nivel internațional în domeniul podiatriei, specialiști în abordarea piciorului diabetic, au oferit posibilitatea participanților să ia contact cu noutățile din domeniu și să schimbe bune practici, în beneficiul persoanelor cu probleme ale picioarelor aflate în îngrjire medicală. Toți aceștia au subliniat importanța vitală a echipei multidisciplinare în managementul piciorului diabetic, echipă în care podiatrul are un rol important.

Am fost onorați de prezența a 36 de specialiști de renume pe plan internațional, dintre care 12 lideri de opinie la nivel național, cât și tineri voluntari, medici, asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți implicați în promovarea și dezvoltarea podiatriei în România.

Dintre susținătorii constanți ai activității Asociației de Podiatrie, care au fost și în acest an la Congres, amintim pe Prof. Frank Bowling, chirurg podiatru, Prof. Ian Reilly, chirurg podiatru și David Dunning, podiatru, toți din Marea Britanie; Prof. Alfred Gatt, podiatru și Prof. Cynthia Formosa, podiatru din Malta; Lee Rogers, chirurg podiatru, David Armstrong, chirurg podiatru, ambii din SUA;  Prof. José Luis Lázaro Martínez, profesor de chirurgie în podiatrie la Madrid și președintele D-Foot International, Caroline Teugels, director executiv FIP-IPF, Pauline Wilson, podiatru din Irlanda; Prof. Carlos Verges, profesor în podiatrie din Barcelona și Manos Arvanitakis, podiatru și technician protezist-ortezist din Grecia.

Au fost prezenți la eveniment și lideri de opinie la nivel național: Conf. Dr. Ioan Vereșiu, președintele Asociației de Podiatrie, Prof. Dr. Gabriela Radulian, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ,,Prof. dr. N. Paulescu”, București, Dr. Mihai Crețeanu, medic primar radiologie intervențională, Suceava, Conf. Dr. Cornelia Bala, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Cluj-Napoca, și preşedinte al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet, Dr. Eduard Catrina, medic primar chirurg, București, Dr. Bogdan Florea, medic primar neurologie și Secretar în cadrul Consiliului Director al Asociației de Podiatrie, Cluj-Napoca, Prof. Dr. Mihai Ionac, medic primar chirurgie vasculară, chirurgie reconstructivă și generală, Timișoara, Dr. Rodica Perciun, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, București, Dr. Ovidiu Palea, medic primar anestezie și terapie intensivă, Cristina Petruț, psiholog clinician și psihoterapeut, și Vicepreședintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, Maria Mesaros, Președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, Ligia Olivia Burtă, prorector, Universitatea din Oradea, Mihai Alexandru Ștefănescu, manager al spitalului "Nicolae Malaxa", Florian Bodog, vicepreședinte al Global Parliamentary Champions for Diabetes Forum, cât și Drd. Fiziokinetoterapeut Iulia Drăgoi Iovanca, Timișoara.

Pe parcursul celor trei zile, cei 164 de participanți au luat parte la conferințe urmate de paneluri de discuții, cât și prezentări de caz dedicate diverselor patologii de la nivelul piciorului. Dintre aceștia, 56 erau asistenți medicali, 84 de medici din diverse specialități și 24 fiziokinetoterapeuți. Numărul mare de participanti prezenți ne bucură și ne onorează, deoarece conștientizarea importanței podiatriei și a problematicii piciorului diabetic începe cu acești profesioniști aflați în contact direct cu persoanele cu diabet zaharat și/sau probleme la nivelul picioarelor.

Succesul Congresului Național de Podiatrie 2019 se datorează și partenerilor noștri, care au fost alături de noi și au susținut îndeaproape cauza podiatriei.

Le mulțumim sponsorilor de la Worwag Pharma Romania, Fast Fizio Clinic, Est Invest Farma și EYECON Medical pentru suportul oferit în cadrul Congresului Național de Podiatrie 2019.

Dorim să oferim mulțumiri partenerilor de la Sanatatea Press Group care au asigurat managementul evenimentului. Mulțumiri oferim și partenerilor științifici Neurodiab, Asociatia Romana de Educatie în Diabet, Fast Fizio School, partenerilor de la Clinica Podiatrie, operatorilor de turism New Star Services, WENS - The Travel Agency și Aerotravel, partenerilor media strategici SanatateaTV.ro, Comunicate Medicale și Ro Health Review, celorlalți parteneri din media, cum ar fi Viaţa Medicală, ROmedic, Jurmed Jurnal de Sănătate, Săptămâna Medicală și Medical Business, cât și agențiilor de publicitate Vitrina Advertising și More Graphic Design (MGV).

Vă așteptăm și anul viitor la cea de-a patra ediție a Congresului Național de Podiatrie, cu participare internațională, de la Cluj-Napoca, din perioada 18-20 iunie 2020.