Interviu cu Dr. Norina Gâvan
Presedintele Asociatiei de Podiatrie
Membru al Grupului International de Lucru pentru Picior Diabetic al Federatiei Internationale de Diabet
Cum a fost prima participare româneasca la o conferinta de podiatrie?
În perioada 19-21 noiembrie 2015, am participat la Conferinta Anuala a Colegiului de Podiatrie din Marea Britanie, cel mai mare si mai important eveniment din domeniul Podiatriei din Europa. Invitatia nominala a fost transmisa de Joanna Brown, Director Executiv al Colegiului de Podiatrie, Londra, Marea Britanie si Jessica Michael, Director de Marketing&Publicatii al Societatii de Chiropodie si Podiatrie (SoCaP) din Anglia. Cu prilejul acestui eveniment, am fost invitata la o discutie cu Dave Dunning, Presedintele Consiliului SoCaP si Presedintele Bordului Colegiului de Podiatrie din Londra, Marea Britanie. Discutiile au vizat sustinerea Asociatiei de Podiatrie de catre institutia britanica în demersurile de dezvoltare a podiatriei în România. Aceasta sustinere se refera în mod deosebit la zona academica si implica sprijin din partea unor cadre didactice cu experienta în domeniul podiatriei, deja pregatite în acest domeniu.
Ce reprezinta prezenta Asociatiei de Podiatrie la acest eveniment?
Prezenta Asociatiei de Podiatrie la acest eveniment de referinta în domeniul podiatriei este un pas important în cooperarea internationala, un aspect decisiv în strategia noastra. Podiatria în România se afla în faza de pionierat, si sustinerea organizatiilor internationale cu experienta în domeniu si a specialistilor din podiatrie este extrem de importanta pentru viitorul podiatriei în tara noastra. Întâlnirea pe care am avut-o cu Dave Dunning este o oportunitate pentru a pune bazele unei colaborari esentiale pentru dezvoltarea podiatriei în România, prin prisma aportului de cunostinte si expertiza podiatrilor din Societatea de Chiropodie si Podiatrie, care vor ajuta Asociatia de Podiatrie în demersurile noastre. Conferinta Anuala a Colegiului de Podiatrie din Marea Britanie este unul dintre cele mai importante evenimente din sfera podiatriei pe plan international. Cele trei zile dedicate editiei din 2015 au adus laolalta peste 1.400 de podiatri si 100 de speakeri, dintre cei mai experimentati si recunoscuti specialisti din podiatria mondiala. În cadrul conferintei a fost organizata si o expozitie de materiale si echipamente destinate podiatriei, prin participarea la expozitie a peste 100 de expozanti. Podiatria este recunoscuta ca specialitate medicala în 19 tari din lume si este practicata de peste 100.000 de profesionisti. În Anglia, meseria este practicata de peste 13.000 de podiatrii; 60% dintre acestia îsi desfasoara activitatea în sistemul public de sanatate si ceilalti în sistemul privat.
Ce demersuri s-au facut si se fac în România pentru dezvoltarea podiatriei?
Asociatia de Podiatrie a fost înfiintata în luna aprilie 2015, în vederea extinderii podiatriei si în România, pentru crearea competentei si a specializarii în podiatrie, precum si a crearii meseriei de podiatru. Astfel, România s-a alaturat initiativei internationale prin care se doreste ca aceasta specialitate sa fie integrata în cât mai multe sisteme de sanatate, din care sa faca parte profesionisti în prevenirea si tratarea afectiunilor picioarelor. La initiativa Asociatiei de Podiatrie si în România a început dezvoltarea acestei arii medicale dedicate îngrijirii piciorului. În cursul anului 2016 se doreste organizarea primul curs de podiatrie adresat asistentilor medicali, concentrat pe îngrijirea piciorului diabetic. Acesta face parte din programul educational structurat în cadrul Grupului International de Lucru pentru Picior Diabetic al Federatiei Internationale de Diabet, din care fac parte, si care urmareste cresterea bazei profesionistilor în îngrijirea piciorului diabetic la nivel mondial, în vederea reducerii numarului de amputatii în rândul persoanelor cu diabet.
Importanta a fost si întâlnirea cu Caroline Teugels, director executiv al Federatiei Internationale a Podiatrilor (FIP), în vederea sustinerii Asociatiei de Podiatrie în demersurile dezvoltarii competentei, specializarii si meseriei de podiatru în România, ca si primirea asociatiei ca membru - observator în FIP în cursul anului 2016. FIP este organizatia mondiala care activeaza în sensul stabilirii locului podiatrului în rândul profesiilor liberale în general, si medicale în particular.
Care au fost reperele Conferintei Anuale a Colegiului de Podiatrie din Marea Britanie?
Conferinta Anuala organizata sub umbrela Colegiului de Podiatrie din Londra si a SoCAP a reunit peste 1400 de specialisti în podiatrie, majoritatea practicieni în Anglia. Dintre acestia 62% practicieni privati, 18% practicieni în sistemul public, si 20% personal administrativ, invitati, si studenti. Au fost 3 zile de conferinte plenare, sesiuni paralele de comunicari, workshop-uri pe teme de: risk managemenet în podiatrie, podiatrie sportiva, podiatrie la vârstnici; reumatologie, diabet, patologie vasculara, neurologie, tratamentul leziunilor cu diverse tehnici de laser, microunde etc.; podopediatrie; managementul unui cabinet de podiatrie; padding si casting; patologie musculo-scheletica; podiatrie medico-legala; chirurgie podiatrica; dermatologie; biomecanica; educatie medicala continua in podiatrie. Expozitia din cadrul conferintei a numarat peste 100 de firme expozante cu produse si echipamente din domeniul podiatriei. SoCAP este organizatia profesionala si sindicala a peste 10.000 de practicieni în podiatrie (privati, angajati ai sistemului public si studenti) din Anglia. SoCAP reglementeaza statutul, obligatiile si drepturile podiatrului în Anglia, armonizând politicile guvernamentale cu practica podiatrului în Anglia. Colegiul de Podiatrie este institutia care acrediteaza practica podiatrica în Anglia.
Cum veti colabora cu SoCAP?
În întâlnirea cu Dave Dunning – presedintele Consiliului de Administratie al Colegiului de Podiatrie si presedintele SoCAP si cu Joanna Brown, director executiv al SoCAP, acestia si-au aratat deschiderea de a ne ajuta în demersurile noastre de a înfiinta meseria de podiatru în România; prin implicarea lor în cursurile pe care dorim sa le organizam; în furnizarea de informatii referitoare la modul de organizare a educatiei academice din UK; chiar implicarea lor în sustinerea de cursuri; discutii cu conducerea Facultatii de Medicina din Cluj-Napoca.
Ce informatii apar în Curricula de baza a Colegiului de Podiatrie, asa cum a fost aprobata în mai 2015 de catre conducerea acestuia si SoCAP?
Din anul 2003, CoP si SoCAP au stabilit totodata si standardele profesionale ale practicienilor din domeniul podiatriei: practicarea sigura si eficienta, legala si etica a meseriei în cadrul unor limite profesionale, mentinerea capacitatii de exercitare a profesiei, practicarea autonoma a profesiei, prin exercitarea propriei judecati profesionale, constientizarea impactului pe care cultura, egalitatea si diversitatea le pot exercita asupra practicii profesionale, practicarea profesiei într-o maniera nediscriminatorie, întelegerea importantei pastrarii confidentialitatii, capacitatea de comunicare eficienta, capacitatea de a colabora cu alti profesionisti atunci când situatia o cere, pastrarea unei evidente clare a fiselor medicale, capacitatea de reflectie asupra practicii curente si de revizuire a acesteia, asigurarea standardelor de calitate în cadrul cabinetului de podiatrie, intelegerea conceptelor cheie ale bazei de date stiintifice, relevante pentru profesia de podiatru, recurgerea la cunostinte si aptitudini profesionale relevante pentru fiecare caz în parte, intelegerea necesitatii realizarii si mentinerii unui mediu de munca sigur.
Cum este definita meseria de podiatru la nivel international?
CEPLIS – consiliul european al profesiilor liberale – defineste meseria de podiatru astfel: podiatrul este acel specialist în domeniul piciorului care în practica clinica studiaza fiziologia si patologia piciorului din punct de vedere structural si functional, care examineaza, diagnosticheaza si trateaza leziuni fizice, leziuni sportive, se ocupa de reabilitarea piciorului, de problemele medicale si chirurgicale ale piciorului si membrelor inferioare. Expertiza sa se extinde si în afara situatiilor clinice, cum ar fi în cercetare si în domeniul medico-legal. Ariile de competenta ale podiatrilor se refera în principal la afectiuni cronice incluzând aici diabetul zaharat, boala arteriala periferica si afectiuni musculo-scheletice, cum ar fi artrita reumatoida. Serviciile oferite de un podiatru în sistemul public de sanatate în Anglia includ debridari, tratament medicamentos si terapii coroborate cu consultanta referitoare la încaltaminte, aplicarea de orteze acolo unde este necesar. Debridarea hiperkeratozelor si a ranilor membrelor inferioare reprezinta o aptitudine de baza a unui podiatru.
Cum a evoluat podiatria în ultimii ani?
În ultimii ani, profesia de Podiatru a evoluat foarte mult, prin cresterea importantei podiatrului în practica medicala, precum si prin dezvoltarea profesionala a acestora, acest lucru incluzând si competenta podiatrilor de a prescrie anumite medicamente (antibiotice, antimicotice etc.), competenta focusata pe ceea ce se poate numi evidence based practice. Toate acestea conduc la analiza si definirea permanenta a competentelor unui podiatru, a curriculei de formare si educare a podiatrilor. Acest document este revizuit la fiecare 5 ani. Podiatria este un domeniu în continua dezvoltare academica. Ca exemplu: Facultatea de Podiatrie de pe lânga Royal College of Physicians din Glasgow, înfiintata în 2012 contribuie la crearea si dezvoltarea de leaderi în podiatrie, în îngrijirea piciorului, pentru a veni în întâmpinarea nevoii crescânde de îngrijire si tratare a afectiunilor legate de picior. Sunt dedicati stabilirii celor mai înalte standarde de îngrijire prin programe de formare si de educare dedicate profesionistilor din domeniul podiatriei. Printr-un program de educatie medicala podiatrica continua, facultatea ofera practicienilor un certificat de excelenta în domeniu. În acest moment, la nivel international, în special în tarile unde aceasta meserie este deja dezvoltata si are o oarecare traditie, exista tendinta de formare a unor specializari în podiatrie. De exemplu: podiatrii specialisti în pediatrie (podopediatrii), podiatrii specialisti în patologie musculo-scheletica, podiatrii specialisti în diabet si podiatrii specialisti în sport.
Stim ca FIP si SoCAP împreuna cu TRIEPodD-UK au dezvoltat în anul 2012 un Program integrat de îngrijire a piciorului diabetic de catre podiatrii. În ce consta acest program?
Acest program este primul cadru de competente clinice sustinute de elemente teoretice si vine ca raspuns la nevoile de identificare si standardizare a competentelor clinice necesare îngrijirii piciorului diabetic, de la practica clinica la cercetare si leadership. Acesta este produsul colaborarii unui numar mare de specialisti, corpuri profesionale si organizatii, specializate si concentrate pe îngrijirea piciorului diabetic. Programul reprezinta în acest moment ghidul podiatrului în abordarea piciorului diabetic, în UK. TRIEPodD-UK recunoaste podiatrii si asistentii specializati în podiatrie, ca si profesionisti cheie în domeniul îngrijirii medicale; fiind cei care furnizeaza, monitorizeaza si modeleaza serviciile de îngrijire a piciorului diabetic. Acest program este un instrument de referinta a pachetului de aptitudini si competente pe care trebuie sa le aiba un podiatru, un ghid pentru dezvoltarea profesionala a acelora, care doresc sa se specializeze în picior diabetic. Programul propus de TRIEPodD-UK poate fi utilizat ca o baza de verificare a competentelor profesionale ale tuturor celor care practica podiatria – asistenti medicali cu competenta, asistenti medicali cu specialitate, podiatrii. Programul propus de TRIEPodD-UK este flexibil si foarte adaptabil tuturor profesionistilor implicati în îngrijirea piciorului diabetic (asistenti medicali, medici). Obiectivul general al acestui program este acela de a se asigura ca persoanele cu diabet beneficiaza de servicii prestate de profesionisti în îngrijirea picioarelor. Asociatia de Podiatrie poate si doreste sa foloseasca acest model în elaborarea programelor de formare si educare în domeniul podiatriei în România.