Interviu cu Dorel Filip
Director General, Clinica de Podiatrie Bucureşti
Ce ne puteți spune despre activitatea Clinicii de Podiatrie și despre cum s-a dezvoltat până în prezent?
Clinica de Podiatrie şi-a deschis porţile în martie 2018 și în acel moment erau prezenți specialiștii, care reprezintă coloana vertebrală a îngrijirii pacientului cu afecţiuni ale piciorului. Aveam atunci o asistentă medicală generalistă care făcuse anterior cursuri de podiatrie, un medic chirurg de chirurgie generală, un diabetolog, un reumatolog şi un medic de medicină generală. Ulterior s-au alăturat şi alți colegi specialişti din ortopedie, ortezare, imagistică, radiologie imagistică, neurologie, chirurgie vasculară. O echipă care trateză piciorul diabetic ar trebui să fie formată din podiatru, chirurg, diabetolog, ortezist, chirurg vascular, ortoped şi asistente care să fie instruite pe picior diabetic. Ar trebui, totodată, şi o colaborare permanentă cu un farmacist clinician.
Ați spus că din echipă trebuie să facă parte şi podiatrul. Care este rolul acestuia în cadrul echipei?
Rolul podiatrului este unul foarte important. Din punctul meu de vedere, podiatrul ar trebui să fie primul care vede pacientul, după medicul de familie, care de asemenea are un rol foarte important în îngrijirea pacientului cu diabet. Medicul de familie cunoaşte cel mai bine pacientul, îi monitorizează stilul de viață, dieta, activitatea fizică, îi monitorizează controlul glicemic, factorii de risc cardiovascular, complicațiile care pot să apară şi, de asemenea, monitorizează periodic piciorul diabetic. În condițiile în care la pacientul respectiv apar modificări, medicul de familie îl îndrumă către investigații şi consultaţii interdisciplinare.
Care sunt pașii ce trebuie urmați pentru a deveni podiatru în România?
Aşteptăm cu nerăbdare să se obțină toate aprobările pentru masterul de podiatrie, care va dura doi ani. Este aprobat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Pot participa medici din orice specialitate medicală, asistente care au Facultatea de Asistente şi kinetoterapeuți.
Ce presupune examinarea piciorului diabetic?
Organizația Mondială a Sănătății definește piciorului diabetic ca fiind infecția, ulcerația şi/ sau distrucția țesuturilor profunde asociate cu anomalii neurologice şi cu boală vasculară periferică aflate în diverse grade la nivelul membrelor inferioare. Piciorul diabetic este o entitate morfo-clinică şi cuprinde două componente de bază: osteoartropatia şi ulcerul plantar. Ischemia şi infecția sunt factori de agravare. Astfel, examinarea piciorului diabetic este esențială şi orice medic ar trebui să ştie cum se examinează piciorul diabetic într-un interval de timp foarte scurt, adică trei minute, să ştie ce să întrebe, ce să caute și ce să recomande. Trebuie să ştie dacă pacientul prezintă istoric de ulcer al piciorului, de intervenţii de chirurgie vasculară, angiopatie, bypass, dacă are o plagă la nivelul piciorului, dacă acuză arsuri, furnicături care sunt semne ale neuropatiei diabetice, dacă are durere, dacă există modificări de culoare ale pielii sau leziuni. Un consult dermatologic/podiatric este necesar ca să vedem dacă pacientul prezintă unghii încarnate, alungite, dacă există semne de infecție fungică, pielea este hipertrofică, există leziuni, răni deschise, fisuri sau dacă pacientul prezintă maceraţie interdigitală. Un examen simplu neurologic ne arată dacă pacientul răspunde la atingere ușoară - senzație protectivă pe picior, un examen musculo-scheletal dacă prezintă amplitudinea anormală a mişcării articulațiilor, diformități, piciorul este fierbinte, roşu, inflamat. Şi apoi, este foarte important, în urma unui examen scurt, să facem nişte recomandări pentru îngrijirea zilnică a piciorului.
Ce ar trebui să conțină astfel de recomandări?
Se recomandă examinarea zonelor de la nivelul ambelor picioare, inclusiv talpa şi spațiul interdigital. Dacă pacientul nu poate face acest lucru, atunci trebuie făcut de către un membru al familiei. Picioarele trebuie ținute uscate, cu schimbarea cu regularitate a pantofilor şi şosetelor, se usucă picioarele după baie și se fac exerciții fizice. În clinică ne-am lovit într-un procent foarte mare de o lipsă a educației în ceea ce priveşte alegerera încălțămintei. Noi informăm pacientul cu diabet că nu trebuie să umble desculț, încălțămintea trebuie să fie adecvată și schimbată la un semn de uzură crescut şi, cel mai probabil, la un an de zile. Încălțămintea trebuie să fie recomandată de un ortezist. Un pacient cu neuropatie, de exemplu, simte că pantoful este prea mare şi atunci îşi ia cu un număr sau două mai mici, deoarece are senzația că îi cade din picior. Şi automat se produce frecare, se produce ulcerație şi se ajunge la osteomielită şi la amputație.
Care este categoria de risc?
Dacă vorbim despre acest aspect, trebuie precizat că avem un risc redus, moderat, ridicat şi foarte ridicat. În categoria de risc redus se încadrează pacienţii fără afectare plantară. Categoria de risc moderat este reprezentată de pacienții la care se pierde sensibilitatea protectoare. Categoria de risc ridicat este asociată cu o circulație slabă, boală arterială periferică, cu deformații structurale ale piciorului sau onicomicoză. La categoria de risc foarte ridicat, există un istoric de ulcerație, amputație sau fractură neuropatică. Aşadar, în funcție de categoria de risc, se face monitorizarea pacientului. Pentru cel cu risc zero sau redus un screening la 12 luni este suficient. La pacienţii cu risc moderat este recomandat un screening la şase luni. Dacă riscul este ridicat se recomandă un screening la trei luni. În ceea ce priveşte riscul foarte ridicat se recomandă ca pacientul să fie văzut la o lună de zile sau mai des.
Cum prevenim amputațiile?
Aici aş vrea să aduc în discuţie un proiect făcut în Marea Britanie, în Manchester (MARS) privind reducerea şi prevenirea amputațiilor. Ei aveau în fiecare an 1000 de amputații majore, rata fiind la acea oră cu peste media națională cu aproape 30%. Şi atunci au dezvoltat un sistem și o strategie, au făcut o echipă interdisciplinară şi şi-au propus să reducă rata de amputații în cinci ani cu 15%. Cu această echipă şi având o colaborare foarte bună şi cu medicii de familie, în trei ani de zile au reușit să reducă numărul de amputații cu 23%. În zona Manchester, aproximativ 330.000 de pacienţi aveau un potențial de amputație pe viitor. Iar costurile sunt foarte mari. S-a făcut şi la noi un studiu la Cluj Napoca în urmă cu cățiva ani şi 10 zile de spitalizare costă pentru un pacient cu diabet aproximativ 7.000 RON. Ideea este să nu ajungi la spitalizare, la complicații şi la amputație. Pe de altă parte, este un paradox în România. Prevenția nu este plătită, în schimb o amputație în spital minoră, de deget, este platită foarte bine de către sistemul de asigurări de sănătate. Și o amputație se poate face practic şi în ambulatoriu. Cum facem să nu ajungem aici? Este un concept de educație terapeutică, iar metodele prin care se poate ajunge la o educație corespunzătoare sunt: educația individuală, educația grupului şi educația populației generale. Şi atunci, dacă este repetată, structurată şi dacă educația este inclusă şi într-o strategie complexă, în mod sigur se va reduce numărul de amputații. Un pacient cu diabet, cu orice simptom de alertă, trebuie să ajungă într-o clinică de diabet, de neurologie, de podiatrie sau în orice spital. Dacă se face educație, dacă se fac toate aceste controale periodice, dacă pacientul respectă câteva reguli de autoîngrijire, atunci în mod sigur într-un interval de timp mai scurt sau mediu se vor preveni ulcerațiile şi amputațiile. Din punctul meu de vedere, descălțarea pacientului fie la medicul de familie, fie la orice specialist la care ajunge pacientul este obligatorie la fiecare consultație.
Material realizat cu sprijinul Medical Business: www.medicalbusinesspress.com
Înscrie-te la Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic 2024