Interviu cu Dr. Diana Sima
Care a fost obiectivul primar şi metoda studiului efectuat la Cluj Napoca despre Costul piciorului diabetic în România?
Obiectivul primar al studiului a fost acela de a evalua costurile cu spitalizarea pacienţilor cu diabet zaharat, cu şi fără ulceraţii, şi de a le compara în funcţie de criterii demografice şi clinice. Secundar, am evaluat asocierile dintre apariţia ulceraţiilor şi costul aferent spitalizării.
Studiul a fost conceput ca şi unul retrospectiv, de tip caz-control, realizat la nivelul unui centru de diabet din Cluj Napoca, România, parte integrantă a spitalului judeţean.
Evaluarea a fost realizată asupra fişelor pacienţilor internaţi în perioada 2012-2017, iar datele au fost colectate din baza de date stocată în sistemul electronic utilizat de către instituţie.
În grupul 1 am cuprins acei pacienţi internaţi cu diagnosticul de diabet zaharat, ulceraţie şi/sau amputaţie la nivelul piciorului, iar în grupul 2, au fost incluşi pacienţii de control, selectaţi în mod randomizat, într-un raport de 3:1, internaţi cu diagnosticul de diabet zaharat, însă fără ulceraţii şi/sau amputaţii.
Care au fost costurile privind spitalizarea pacienţilor cu diabet şi ulceraţii ale piciorului?
Mediana cheltuielilor totale a unui pacient cu diabet zaharat şi ulceraţie a fost de 724 euro, cu 40% mai mare, comparativ cu a celor fără ulceraţii, care a atins un prag de 517 euro.
Diferenţe semnificative au fost observate în ceea ce privește costurile de spitalizare, costurile cu hrana, medicaţia, toate fiind mai crescute în primul grup.
Ce ne spun rezultatele? Cum influenţează statusul vascular costurile finale?
Studiul a demonstrat faptul că arteriopatia membrelor inferioare reprezintă o complicaţie asociată diabetului cu costuri de tratament mult mai crescute. Având în vedere că ischemia, circulaţia deficitară sunt asociate cu un timp prelungit de vindecare şi cu un risc crescut de amputaţie, concluzia noastră nu a fost deloc surprinzătoare.
După evaluarea din punct de vedere al actului medical şi a medicaţiei a mai mult de 2000 de pacienţi cu diabet şi ulceraţie, Stockl şi colaboratorii au evidenţiat de asemenea această idee, faptul că statusul vascular influenţează costurile totale finale.
Unde ne situăm comparativ cu ţările europene? Cum putem preveni amputaţiile?
Am observat costuri totale sub cele din majoritatea ţărilor europene, date care pot fi justificate prin lipsa tratamentelor sau a intervenţiilor corespunzătoare, tratarea uneori inadecvată, din lipsa materialelor necesare, în spitalele publice.
Cu toate acestea, cheltuielile cu acest tip de pacienţi sunt crescute comparativ cu salariul mediu net, care în România în perioada 2012-2017 a fost de 2049-2720 euro per an, comparativ cu salariul mediu net din Europa de 15469-16924 în aceeaşi perioadă.
Deşi nu putem realiza comparaţii directe cu alte studii de acest tip, rezultatele noastre confirmă o povară substanţială asupra sistemului public de sănătate.
Exemple de alte studii care au evaluat aceste costuri sunt precum cele publicate de Petrakis şi colaboratorii, care au revizuit costurile asociate cu tratamentul ulcerelor piciorului şi a amputaţiilor din mai multe ţări europene, SUA, Canada, Australia şi alte ţări în curs de dezvoltare. Prin implementarea unui program de screening corespunzător, formarea unei echipe multidisciplinare alcătuite dintr-un medic diabetolog, un medic generalist, asistente specializate în îngrijirea diabetului, medici chirurgi, specialişti radiologi, podiatrii pregătiţi adecvat şi echipaţi corespunzător pentru a îngriji aceşti pacienţi, complicaţiile ar fi mult reduse.
Ollendorf şi colaboratorii au compus un model de evaluare a efectelor diferitelor intervenţii menite să prevină amputaţiile în rândul pacienţilor cu diabet zaharat şi au demonstrat că, prin educaţie, o echipă multidisciplinară şi încălţăminte adecvată, între 47 şi 75% dintre amputaţii pot fi evitate.
Managementul piciorului diabetic conform protocoalelor şi educaţia pacienţilor îmbunătăţesc supravieţuirea acestora, reduc ratele de apariţie a complicaţiilor, sunt cost-eficiente sau chiar economisitoare a costurilor, comparativ cu îngrijirea clasică, lucru demonstrat atât în modele teoretice, dar şi în viaţa reală.
Astfel, politicile de sănătate ar trebui să pună accent pe aceste aspecte, de prevenţie şi intervenţii rapide, în domeniul îngrijirii piciorului diabetic.
Ce a demonstrat acest studiu?
Prin analizarea costurilor de spitalizare a celor 876 de pacienţi, am demonstrat că cei cu diabet zaharat complicat, cu ulceraţii ale picioarelor sau amputaţii, realizează costuri semnificativ mai crescute, comparativ cu cei fără aceste complicaţii.
Cel mai important factor care influentează costurile totale, a fost numărul zilelor de spitalizare, mult prelungit în rândul pacienţilor cu ulceraţii.
În acest subset de pacienţi, din grupul 1, arteriopatia a influenţat semnificativ costurile de spitalizare.
Ulceraţiile piciorului diabetic şi respectiv amputaţiile, constituie o povară economică importantă asupra sistemului public de sănătate din România, subliniind pe această cale, importanţa acţiunii politicilor de sănătate, a strategiilor targhetate, cu scopul de a preveni complicaţiile şi, respectiv, de a îngriji mai bine acest tip de pacienţi.
Material realizat cu sprijinul Medical Business: www.medicalbusinesspress.com