Neuropatia diabetică în perioada COVID-19: experiența germană



Interviu cu Prof. Dr. Alin Știrban

Medic specialist medicină internă, endocrinologie și diabet

Șeful Clinicii de Diabet din cadrul Asklepios Klinik Birkenwerder, Germania

Interviu cu Alin Știrban

Ce ne puteți spune despre clinica Asklepios?

Situată la aproximativ 25 de km de centrul Berlinului, clinica de Diabet din cadrul spitalului Asklepios este specializată în tratamentul pacienților cu diabet zaharat și are un număr de aproximativ 65 de paturi. Ne concentrăm foarte mult pe tratarea pacienților cu picior diabetic. Spitalul are următoarele specialități: ortopedie, chirurgie vasculară și terapie intensivă. Atât pe noi cei din clinica Asklepios, cât și pe celelalte clinici din Germania ne-a afectat foarte mult pandemia de COVID-19.

Care au fost efectele pandemiei asupra clinicii în care vă desfășurați activitatea?

Din datele pe care le avem acum în clinică, în anul 2020 și pe parcursul anului 2021 numărul pacienților a scăzut cu aproximativ 22%, iar în ambulator cu până la 30%. Au fost luni, în special luna aprilie 2020, când numărul pacienților din clinică se redusese la jumătate față de cum eram obișnuiți, datorită faptului că eram obligați să ținem paturi libere cel puțin 20%. În plus, pacienților le era frică să nu se infecteze cu noul coronavirus și nu veneau la controale. Acest lucru se întâmpla nu numai la noi, ci în majoritatea clinicilor din Germania. Trebuie să fim foarte maleabili în această perioadă și să încercăm să compensăm ceea ce nu putem prin controlul direct al pacientului. Din păcate, datorită faptului că educația în diabet poate fi efectuată mult mai puțin decât în perioada anterioară, îmi este teamă că rezultatele vor fi vizibile pe termen mediu și mă refer aici la faptul că vom avea mai multe complicații. Putem să încercăm să compensăm prin video conferințe, însă aceste modalităţi nu sunt accesibile tuturor pacienţilor, de exemplu celor în vârstă, fiindcă nu pot folosi cu ușurință internetul.

Ce ne puteți spune despre numărul pacienților cu picior diabetic și neuropatie diabetică? Ce s-a schimbat?

Numărul pacienților cu picior diabetic a rămas relativ constant, deoarece, din păcate, acești pacienți veneau şi înainte „în ultima clipă” la clinică. Majoritatea pacienților internați la terapie intensivă cu COVID-19 aveau neuropatie diabetică. Am văzut o exacerbare a simptomelor la pacienții cu neuropatie dureroasă. Fiind izolați, pacienții au făcut mai puțină mișcare, care este foarte importantă în scăderea simptomelor neuropatice. O mare problemă este și faptul că tratamentul neuropatiei diabetice dureroase este început mult prea târziu. Erau cazuri și înainte de COVID-19, dar această problemă este acum mult mai pronunțată. Pacienții cu leziuni neuropatice minore, care, în mod normal, ar primi o încălțăminte adecvată nu o primesc la timp și acest lucru va duce la complicații de genul răni prea avansate etc. După părerea mea, cea mai mare problemă este legată de neuropatia nedureroasă, datorită faptului că nu vedem pacienții decât foarte rar, screeningul nu mai poate fi efectuat atât de frecvent ca înainte de pandemie, iar cursurile de educație în diabet, care sensibilizează pacienții, sunt mult mai rare. Toate acestea vor afecta, în următorii ani, calitatea vieții pacienților noștri.

Ce soluții avem?

Acum, datorită testării frecvente din ambulatoriu, pacienților nu le mai este frică să se prezinte la medic ca la începutul pandemiei. În Germania, datorită pandemiei, spitalele sunt în momentul de față cele mai sigure din punct de vedere al COVID-19, deoarece cel puțin la noi în clinică medicii și tot personalul medical este testat de 3 ori pe săptămână, iar pacienţii sunt testați destul de des. Este foarte important să îi ajutăm pe pacienții noștri să scape de această frică de a se prezenta la controalele regulate pe care le efectuau înainte de pandemie. Mai mult, este foarte important să le oferim în continuare pacienților cu neuropatie nedureroasă și pacienților cu picior diabetic posibilitatea de a se prezenta, fără frică, atât în ambulatoriu, cât și în spital. Bineînțeles, sunt importante și televizitele în monitorizarea tratamentului diabetului și al piciorului diabetic.

 

Material realizat cu sprijinul Medical Business: www.medicalbusinesspress.com