Despre podiatria din Malta



Interviu cu Prof. Dr. Cynthia Formosa, podiatru

Universitatea din Malta

Doamna Profesor, care a fost impactul pandemiei Covid-19 în Malta?
A fost o perioadă foarte dificilă. Oamenii și-au neglijat programările datorită pandemiei COVID-19, temându-se să se adreseze clinicilor. În consecință, am observat o creștere a incidenței piciorului diabetic, inclusiv a amputațiilor. De asemenea, datorită faptului că spitalele devin din ce în ce mai aglomerate un număr mare de pacienți, care ar trebui operați, dar nu neaparat de urgență, se confruntă cu situația în care programările lor pentru intervenții sunt anulate.

Ce se întâmplă în prezent?

În prezent, situaţia este puțin mai bună, oamenii încep treptat să revină la programări, însă observăm o deteriorare semnificativă a piciorului diabetic comparativ cu perioada pre-pandemică, situație care ne îngrijorează. Încercăm să educăm oamenii pe cât posibil în legătură cu necesitatea vizitelor regulate la podiatru chiar și în această perioadă de pandemie.

În cadrul întrunirii online ENPODHE aţi prezentat lucrarea Integrarea și aplicarea cercetării vasculare în practica clinică”. Care este mesajul cheie al acestei prezentări?

Principalul mesaj al prezentării a fost legat de importanța screening-ului vascular la pacienții care prezintă elemente de risc înalt asociate piciorului diabetic. Mai mult decât atât, am prezentat o serie de modalități de screening pentru arteriopatia periferică la acei pacienți la care știm că ar putea fi prezente calcificări arteriale.

În cadrul întrunirii, am prezentat şi o serie de metode folosite în aceste scopuri, cum ar fi un dispozitiv de analiză spectrală a undelor doppler a cărui utilizare este recomandată atunci când suspectăm prezența calcifierilor la nivel arterial.