Interviu cu Dr. Anca Bălan



 

Doamna Doctor, cui se adresează programul UNITED?  

Programul UNITED este un program de educație medicală continuă care se adresează exclusiv medicilor de familie. Bazele lui au fost puse în anul 2017, printr-o întâlnire între Societatea Națională de Medicina Familiei și conducerea Asociației de Podiatrie, plecând de la ideea că, în România, nu există podiatri și că medicul de familie, prin însuși rolul și curricula sa profesională, ar putea fi implicat în îngrijirea piciorului diabetic, suplinind, astfel, câteva dintre lucrurile pe care, în alte condiţii, le-ar putea face podiatrul. Totul a pornit de la grija şi respectul pentru pacienţi, urmărindu-se creșterea calității vieții persoanelor cu diabet și, evident, reducerea riscului de amputații. Subliniez, să suplinească câteva atribuții, nu să preia rolul podiatrului. Așa a fost gândit acest program adresat exclusiv medicilor de familie și ținut de aceștia prin formatori în medicina familiei, un program în care medicii de familie să fie bine informaţi şi să exerseze atât teoría, cât și practica, în vederea diagnosticării şi monitorizării neuropatiei diabetice și piciorului diabetic.

Cum se desfășoară mai exact această instruire a medicilor de familie cu privire la neuropatia diabetică și piciorul diabetic?

În luna februarie 2018, a fost organizat un T.O.T, “Training of Trainers” - Program educaţional pentru creşterea nivelului de informare a medicilor de familie despre neuropatia diabetică şi piciorul diabetic, în care, timp de două zile, 25 de medici de familie, traineri cu experiență în medicina familiei, au fost informați, pregătiți și au exersat tehnici și manevre practice în vederea diagnosticării neuropatiei diabetice și piciorului diabetic. După acest T.O.T, cei 25 de participanți s-au organizat pe grupuri şi, folosind materialele resursă primite, au pregătit un material ceva mai redus ca volum şi care este folosit la toate atelierele practice ce se desfășoară în întreaga țară. Avem, așadar, un material unitar pentru toți medicii de familie care participă la atelierele din ţară, trainerii care țin ateliere predau pe aceeași curriculă, în aceeași structură, urmărind aceleași obiective. Trebuie precizat că acest aspect este doar un braț al programului UNITED.

Care sunt celelalte componente ale programului?

O altă componentă se referă la cele două cursuri de e-learning care se găsesc pe platforma de e-learning a Societății Naționale de Medicina Familiei, mai exact un curs de neuropatie diabetică și un curs de picior diabetic, a câte patru lecții fiecare, creditate prin Colegiul Medicilor. Atât cursurile de e-learning, cât și atelierele sunt gratuite. Atelierele practice, cu durata de 6 ore fiecare, se desfăşoară în diferite oraşe din întreaga ţară, în cursul anului 2018. Lista atelierelor deja programate se găseşte pe site-ul SNMF. Cursurile pot fi accesate de către medicii de familie, înregistrându-se pe platformă în mod gratuit, iar după parcurgerea lor vor primi credite.

Câți medici au fost instruiți în cadrul atelierelor?

Atelierele au început în luna iunie, iar după un calcul estimativ au fost derulate deja peste 25 de ateliere în țară, la care au participat peste 500-600 de medici de familie. Feedback-ul primit este bun vizavi de aceste ateliere și se dorește ca acest program să fie continuat în următorii doi ani, în 2019 și 2020, pentru a atinge o cifră de 3.500-4.000 de medici de familie pregătiți în acest domeniu. Adică mai mult de un sfert, undeva chiar spre o treime din medicii de familie din România.

Care sunt așteptările în urma derulării acestui program?

Sperăm ca acest program să aibă un impact major. Atelierele se desfășoară pe principiul educației adultului, adaptat pentru medicina de familie. Este un sistem de training în grupuri mici, de 20-25 de persoane, care permite o interactivitate maximă și învățarea unor metode practice. Dacă reușim să pregătim numărul de medici menționați mai sus, atunci această pregătire ar trebui să aibă impact în ambientul profesional al medicinei de familie și să se reflecte asupra calității diagnosticului, tratamentului și serviciilor adresate pacientului, implicit cu scopul de a crește calitatea vieții pacienților și de a reduce numărul de amputații. Vorbim de un program mare, poate unul dintre cele mai mari din ultimii ani al Societății Naționale de Medicina Familiei. Este o colaborare între Societatea Națională de Medicina Familiei și Asociația de Podiatrie sub egida D-FOOT INTERNATIONAL, pe a cărei metodologie s-a și mers cu materialul care s-a prezentat la T.O.T și la atelierele de lucru. În același timp, are susținerea mai multor organizații profesionale, inclusiv Neurodiab, Federația Română de Diabet, Fast Fizio School, Asociația Română de Educație în Diabet. Cred că a pornit bine și dorim să meargă în continuare la fel de bine.