16-18 Iunie , 2022

Eveniment hibrid

Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic 2022

DESPRE ȘCOALA DE VARĂ

Asociația de Podiatrie vă invită la o nouă ediție a Școlii de Vară ce va avea loc în perioada 16-18 Iunie 2022, în format hibrid.

Începând din acest an, evenimentul se desfășoară ca un eveniment comun împreună cu NEURODIAB - Societate de Neuropatie Diabetică.

Această manifestare științifică se adresează profesioniștilor din domeniul medical (medici, asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți sau podiatri) care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu probleme de picior în general și, în special, a persoanelor cu diabet zaharat.

Pe parcursul evenimentului, participanții vor avea ocazia să interacționeze și să schimbe experiențe și bune practici cu personalități de renume la nivel internațional specializate în podiatrie și în picior diabetic, precum și lideri de opinie din România. 

Participanții vor avea posibilitatea să adreseze în timp real întrebări tuturor speakerilor invitați. Participanții sunt încurajați să fie activi. În timpul sesiunilor științifice, pe lângă întâlnirea interactivă cu speakerul, se vor organiza și concursuri cu tematică medicală, votare în timp real și premii.

Evenimentul urmărește un program științific de înaltă calitate. Programul cuprinde sesiuni științifice dedicate managementului modern al neuropatiei diabetice, precum și prezentări de caz dedicate diverselor patologii de la nivelul piciorului. Printre subiectele abordate se vor afla managementul piciorului diabetic (abordarea vasculară, îngrijirea plăgilor, examinarea piciorului diabetic etc), Hi-Tech în piciorul diabetic, noțiuni de biomecanică a piciorului, analiza mersului, analiza încălțămintei, curiozități din domeniul podiatriei. 

Astfel, obiectivul final al manifestării este creșterea calității serviciilor medicale de îngrijire a persoanelor afectate de neuropatie diabetică, precum și limitarea, prin abordare timpurie, a apariției altor complicații și a urmărilor acestora, care pot fi invalidante și conduc la scăderea calității vieții.

Evenimentul dorește să sublinieze atât importanța podiatrului, ca specialist medical în îngrijirea piciorului în general, cât mai ales și ca membru al echipei multidisciplinare de îngrijire a persoanei cu diabet zaharat.

Avem convingerea că participarea fiecăruia la acest eveniment va avea o contribuție semnificativă la dezvoltarea profesională, la construirea unui bun brand personal și profesional.

Evenimentul va fi transmis live și va putea fi urmărit numai de către persoanele înregistrate în prealabil (acestea vor primi un user și o parolă personalizată în data de 15 iunie 2022). Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă pe platformă 60 de zile pentru o revizualizare ulterioară. Participarea fizică pentru a treia zi a evenimentului este posibil doar într-un număr limitat de maxim 100 de persoane, și va avea loc în sala de Conferințe a Liberty Technology Park Cluj-Napoca.

Te așteptăm cu drag la o nouă ediție a Școlii de Vară!

Echipa Asociației de Podiatrie

ÎNSCRIE-TE AICI

 

Despre Asociația de Podiatrie:

Asociația de Podiatrie s-a înființat în 2015 și își propune promovarea profesiei de podiatru și dezvoltarea podiatriei în România, alături de informarea și educarea în domeniul îngrijirii medicale a picioarelor, în rândul populației generale și, în special, în rândul persoanelor cu diabet zaharat.

Program

Programul poate fi descărcat în format PDF de pe linkul de mai jos

PROGRAMUL CONGRESULUI NAȚIONAL DE NEUROPATIE DIABETICĂ 2021

 

Te invităm să te înscrii la Școala de Vară 2022 la link-ul de mai jos.

ÎNSCRIE-TE AICI

Educație Medicală Continuă

Discursurile și dezbaterile facilitate în cadrul Școlii de Vară se adresează profesioniștilor din domeniul medical (medici, asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți și podiatri) care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu probleme de picior în general și, în special, a persoanelor cu diabet zaharat.
Toate subiectele abordate vizează creșterea gradului de conștientizare asupra importanței podiatriei, ca profesie recunoscută deja și în România, a îngrijirii corecte a piciorului în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății, cât și în rândul populației generale.

1. Creșterea gradului de conștientizare asupra importanței podiatriei în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății și al populației generale;
2. Identificarea noutăților din domeniu pentru a oferi îngrijire de calitate persoanelor cu picior diabetic;
3. Explicarea noilor tehnici de comunicare atunci când se lucrează în echipa multidisciplinară pentru a asigura cele mai bune practici în îngrijirea, educația și cercetarea în domeniul podiatriei, a îngrijirii medicale a picioarelor;
4. Îmbunătățirea calității în toate ariile de îngrijire ale piciorului;
5. Utilizarea noutăților din domeniul podiatriei, așa cum sunt prezentate în program, referitoare la patologiile piciorului și îngrijirii specifice acestora;
6. Conturarea de noi tehnici și studii, împreună cu abordări inovatoare legate de îngrijirea pacienților, cunoștințe medicale, învățare și perfecționare bazată pe practici testate în sistemul medical.



Sponsorizări 2021

Stimați parteneri,

Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab vă invită la cea mai nouă ediție a Școlii de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic ce va avea loc între 16-18 iunie 2022, în format hibrid.

Dacă doriți să deveniți sponsori ai acestei manifestări științifice, vă rugăm să consultați documentul atașat, și să ne contactați folosind datele din ea.

Vă mulțumim și vă invităm să ne fiți alături!

DESCĂRCAȚI INVITAȚIA DE SPONSORIZARE


Our Sponsors


Scientific Partners


Management