Asociația de Podiatrie, împreună cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar
Organizează Cursul:
„ÎNGRIJIREA PICIORULUI DIABETIC”
CURS pentru ASISTENȚII MEDICALI și FIZIOKINETOTERAPEUȚI
Îngrijirea persoanei cu diabet este o muncă de echipă, la care iau parte profesioniști cu pregătire medicală din mai multe domenii conexe diabetului și complicațiilor sale. Neuropatia diabetică și piciorul diabetic sunt complicații majore ale diabetului zaharat, care afectează peste 60% dintre persoanele cu diabet.
Asociația de Podiatrie dorește să continue la nivel național pregătirea asistenților medicali generaliști, precum și a fiziokinetoterapeuților, în domeniul îngrijirii piciorului diabetic, prin programe de educație medicală continuă în domeniul Podiatriei datorită necesităților educaționale specifice identificate la acest grup țintă de profesioniști în domeniul medical.
Vă informăm că Asociația de Podiatrie a primit de la Ministerul Muncii avizul favorabil pentru introducerea ocupației de podiatru în cadrul Clasificării Ocupațiilor din România (COR).
Menționăm că aceste cursuri se vor desfășura în parteneriat cu Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfectionare în Domeniul Sanitar București. Cursurile sunt creditate de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România. Cursurile sunt susținute de cadre universitare și formatori în podiatrie.
Pentru a participa la acest curs, regăsiți toate informațiile accesând butonul de înscriere.
Vă rugăm să completați formularul de înscriere și fișa de evidență OAMGMAMR. Înainte de a începe procedura de înscriere vă informăm că este necesar să aveți în format electronic copia cărții de identitate și a avizului de liberă practică eliberat de OAMGMAMR.
Înscrierea dumneavoastră la curs este validată numai în momentul plății taxei de participare și în limita locurilor disponibile. Vă rugăm să trimiteți dovada plății pe email la [email protected] și, de asemenea, să o aveți la dumneavoastră în momentul prezentării la curs.
Numărul maxim de locuri pentru fiecare sesiune este de 25 de participanți. Data limită de validare a participării dumneavoastră este cu 7 zile înainte de data cursului.
Taxa de participare este de 150 Lei. Aceasta include:
• accesul la curs;
• materialele de curs;
• accesul la bufet în pauza de cafea;
• diploma de participare;
• certificatul de participare (eliberat la sfârșitul anului 2019).
Avem convingerea că participarea la acest curs va contribui la dezvoltarea dumneavoastră profesională și, fără discuții, la creșterea calității vieții persoanelor cu diabet cu care interacționați.
Pentru informații suplimentare legate de curs, vă rugăm să ne contactați la următoarele adrese de email:
Vă așteptăm cu drag!
Conf. Dr. Ioan Vereșiu
Președinte
Program
Din motive organizatorice, vă informăm cu respect că fiecare curs anunțat se va desfășura numai în cazul în care sunt cel puțin 15 participanți înscriși pe site. Numărul de înscriși la curs va fi publicat și actualizat pe site săptămânal. Dacă numărul de înscriși nu este întrunit, ne rezervăm dreptul de a anula desfășurarea cursului. Acest lucru va fi anunțat pe site cu 5 zile înainte de curs. În cazul în care plata cursului a fost făcută, vă asigurăm că în cel mai scurt timp vi se va rambursa taxa de participare.
Data, Locații, Formatori: