Respirație cu 5 degete: O mână de ajutor pentru o respirație corectă

07.05.2020





Când sentimentele de incertitudine și anxietate ne copleșesc, o modalitate eficientă de a ne re-echilibra starea este de a ne îndrepta atenția spre propria respirație. Doar urmărind ritmul și mișcările pieptului în inspirație și expirație ne poate ajuta să ne calmăm. Dar, în unele situații avem nevoie de mai mult decât procesul de respirație pentru a reduce nivelul de anxietate. În acele momente putem să apelăm și la alte simțuri pentru a ne ajuta în relaxare.

Exercițiul e simplu și îl poate face oricine. E o modalitate bună prin care putem să învățăm chiar și copiii cum să fie mai prezenți și cum ar putea să își conștientizeze controleze, într-o oarecare măsură, reacțiile de tensionare, frică sau anxietate.

Exercițiul se numește respirație cu 5 degete (Five finger breathing) și se bazează pe principiile și regulile de mindfulness.

Începem prin a ne răsfira degetele de la mână dreaptă (sau stângă). Apoi, ne așezăm arătătorul pe exteriorul degetului mic de la mână opusă, cea cu degetele răsfirate. În timp ce inspirăm, urmărim linia exterioară, spre vârf, a degetului mic. Apoi, în timp ce expirăm, desenăm cu arătătorul linia interioară a degetului mic. Continuăm și, la următoarea inspirație, vom urmări linia exterioară a degetului inelar iar, în expirație, trecem ușor peste linia interioară. Urmează aceeași mișcare pentru degetul mijlociu, arătătorul și degetul mare. Repetăm mișcarea pornind acum de la degetul mare spre cel mic și urmărim atent conturul. Ceea ce facem este să ne îndreptăm atenția spre conturul mâinii noastre, asociind această mișcare cu procesul de respirație.

Acest exercițiu de respirație activează mai multe simțuri: urmărești cu privirea mișcarea mâinilor tale; simți atingerea mâinilor; auzi ritmul respirației. Mai mult, atenția îți e distribuită în locații multiple din corpul tău: mâinile și mișcarea lor, respirația și menținerea ritmului. Realizând acest exercițiu ne ocupăm o parte importantă din memoria de lucru care e responsabilă și pentru menținerea îngrijorărilor în minte.

Folosindu-ne de mai multe simțuri și atribuind atenția în mai multe locuri din corpul nostru, reușim să încărcăm suficient de mult memoria de lucru pentru a nu mai lăsa loc incertitudinii, îngrijorărilor și anxietăților. Realizând exercițiul pentru 1-2 minute putem induce și corpului o stare de relaxare fiziologică.

Vă invit să învățați acest exercițiu, repetându-l, arătându-l altora și apoi, în situații de stres, anxietate sau incertitudine să îi testați eficiența.