Amânarea Școlii de Vară în Podiatrie pentru anul 2021

28.04.2020





Dragi prieteni și colaboratori,

Cu toții cunoaștem situația grea prin care trece societatea românească și sistemul sanitar în plină pandemie de noul coronavirus. Sănătatea noastră, a tuturor, este prioritară în acest moment.

Datorită contextului epidemiologic în care ne aflăm, cauzat de pandemia de noul coronavirus (COVID-19), vă transmitem că Școala de Vară în Podiatrie, stabilită inițial pentru perioada 15-18 iulie 2020, la hotel Alpin, în Poiana Brașov, va fi amânată pentru anul 2021.

În consecință, următoarea ediție a Școlii de Vară în Podiatrie este reprogramată pentru perioada 14-18 iulie 2021, locația exactă urmând a fi anunțată.

În ceea ce privește taxele de participare, cazările participanților și contractele de prestări servicii/sponsorizare, lucrurile nu se vor schimba.

Prin urmare, contractele de prestări servicii/sponsorizare încheiate până în acest moment rămân în derulare cu modificarea perioadei contractuale în conformitate cu noua dată care a fost menționată mai sus. Mai mult decât atât, cazările deja rezervate vor fi menținute, în aceleași condiții agreate, pentru perioada aferentă noii perioade de desfășurare a acestei manifestări științifice.

Având în vedere că ne aflăm într-o situație de forță majoră, sperăm să avem acceptul dumneavoastră în acest sens. Am pregătit un program științific intens de învățare, schimb de bune practici și sesiuni interactive pentru dezvoltarea dumneavoastră profesională și în beneficiul persoanelor cu diabet și complicații la nivelul piciorului pe care le aveți în îngrijire.

Astfel încât toate evenimentele Asociației de Podiatrie să se desfășoare în cele mai bune condiții, sănătatea dumneavoastră, a participanților, este prioritatea noastră întotdeauna. Respectăm cu strictețe și responsabilitate toate reglementările și deciziile autorităților avizate referitoare la restricțiile aplicate evenimentelor de orice natură.

Podiatria a venit la noi în țară să rămână. Noi ne continuăm misiunea de a dezvolta podiatria și profesia de podiatru în România. Sistemul nostru de sănătate are nevoie de acești profesioniști înalt specializați în îngrijirea medicală a piciorului. Este o profesie care salvează vieți și pune oamenii pe picioare, la propriu.

Cu speranța că următoarea perioadă va fi mai bună și vom depăși această criză globală, vă doresc multă sănătate și să ne revedem cu bine în 2021 la următoarea ediție a Școlii de Vară în Podiatrie!

 

Cu stimă,

Conf. Dr. Ioan-Andrei Vereșiu

Președinte Asociația de Podiatrie